Practici de succes în promovarea educației religioase în cadrul parohiei Sf. Ier. Grigorie Palama din mun. Chişinău

Îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos de a-i lăsa pe copii să vină la El, este pe bună dreptate argumentul fundamental al educaţiei creştine. Biserica este locul în care omul devine mădular al lui Hristos prin întreita afundare, în apa curăţitoare a Sfântului Botez. Este locul în care fiecare creştin ortodox îşi începe parcursul său veşnic şi viaţa în Hristos, după cum afirmă Sf. Nicolae Cabasila.

Preotul este slujitorul Domnului chemat să conducă spre Împărăţia Cerurilor pe toţi enoriaşii săi, dar şi cel care are datoria sfântă de a modela din sufletele credincioşilor adevărate chipuri de sfinţi, personalităţi morale, oameni de valoare, necesari atât Bisericii lui Hristos cât şi societăţii. Preotul este învăţător după chipul lui Hristos, slujitor al Cuvântului. Înarmat cu cuvântul, preotul are menirea să lumineze mintea credincioşilor prin slujirea de la amvon, prin predicile şi cuvântările sale cu diferite ocazii.

Un filon de bază al activităţii preotului în slujirea sa preoţească este cu siguranţă cel de învăţător, aşa cum se menţionează în cuvântul-testament pe care Domnul Iisus Hristos îl spune apostolilor la Înălţarea Sa: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin (Matei 28, 19-20).

Părinţii şi naşii de botez ai copilului sunt cei rânduiţi să-i asigure copilului educaţia creştină de acasă, respectând dogmele fundamentale ale Bisericii Ortodoxe, învăţându-l poruncile Domnului pentru a le respecta, explicându-i semnificaţiile actelor liturgice, a faptelor morale creştine (rugăciunea, milostenia, postul etc.), dar şi importanţa acestora pentru desăvârşirea morală a acestuia.

Școala este o instituție de bază a societății, menită să dezvolte în om principiile unei bune educații, capacități de realizare a potențialului său uman împărtășindu-i copilului valorile perene (binele, frumosul, adevărul, credința, nădejdea, dragostea, sârguința, puritatea etc) în vederea devenirii sale personale.

În duhul tradiției seculare a neamului nostru, școala a fost încă de la origini legată indisolubil de Biserica ortodoxă. Marii cărturari și învățători ai școlilor noastre au fost și străluciți ortodocși. Un rol important în această relație privilegiată Biserică-școală a avut și o are în continuare preotul: învățător, misionar, călăuză spre sfințenie (desăvârșire morală) și exemplu de abnegație pentru enoriașii săi.

Astăzi când școala a readus în cadrul ei duhul credinței ortodoxe, deschizând  noi punți de convergență cu Biserica, după o perioadă de timp în care credința a fost interzisă, Biserica Ortodoxă are multiple posibilități de a valorifica acest parteneriat menit să dezvolte atât societatea prin intermediul educației creștine ortodoxe, oferindu-i soluția moralității izvorâte din credință, cât și să arate că are capacitatea de a transforma în fapte mari intențiile bune ale oamenilor spre slava lui Dumnezeu și spre fericirea lor. Parteneriatul Biserică-școală este puntea pe care se pot desfășura multe proiecte comune și activități extra-curriculare: împărtășirea copiilor în cadrul posturilor, din cursul anului școlar, școala duminicală, tabere de vară și de iarnă pe lângă biserici, pelerinaje la mănăstirile din țară și de peste hotare, vizitarea bisericilor, concursuri și concerte creștine, conferințe și întâlniri tematice cu elevii în cadrul școlii etc.

Acest potențial încă nu este fructificat la nivelul cuvenit, de multe ori din cauza deficitului de dorință și de motivație al slujitorilor Bisericii, cât și din cauze subiective. Este cert că nici un lucru bun nu se face fără efort și sârguință, fără spirit misionar și dragoste de Dumnezeu și de oameni. Astfel este extrem de important de a crea un mediu sănătos de dezvoltare a societății prin îmbisericirea ei, de a dărui fără a aștepta vremuri mai bune și doar așa vom putea ajunge cu pași siguri spre realizarea idealului creștin și uman, sfințenia.

Astăzi, cu părere de rău, putem constata un deficit evident de cunoştinţe creştin-ortodoxe la mulţi dintre părinţii, naşii spirituali ai copiilor, chiar și persoane vârstnice, fapt pentru care are de suferit şi educaţia creştină a copiilor. Lipsa de înţelegere a actului liturgic, a noţiunilor elementare de credinţă ş.a., dublate de relativismul religios şi de indiferenţa pentru tot ce ţine de sfera duhovnicească a omului, face ca lucrurile să se îndrepte într-o direcţie greşită, care poate avea repercusiuni de durată atât în viaţa copilului, viitorul de mâine al societăţii, dar şi în viaţa de ansamblu a societăţii.

Biserica Ortodoxă nu priveşte omul prin prisma numărului, a  individului, a cantităţii etc, ci urmăreşte dezvoltarea şi desăvârşirea morală a omului şi a societăţii în general după chipul lui Hristos. Efectele materialismului ştiinţific, lipsa de cultură creştină, lipsa unui gust autentic pentru valorile morale îi împinge pe mulţi dintre semenii noştri să aleagă surogate de viaţă creştină, care sporesc duplicitatea vieţii lor (viaţa cotidiană în contradicţie cu cea duhovnicească), dar nu schimbă din temelii tiparul vieţii lor.

Temelia vieţii unui om se pune în anii copilăriei, când omul este sensibil la tainele creaţiei, la minunile vieţii, la simţirea şi perceperea fină a lucrării Celui de Sus. Copilăria este laboratorul în care se seamănă seminţele credinţei, care vor răsări în timp şi vor da sens vieţii acelor copii, care le vor dezvolta. Ungându-l pe prunc cu untdelemnul bucuriei, înainte de a-l afunda în apa Sfântului Botez, preotul unge urechile spunând: spre ascultarea credinţei, fapt care ne convinge că copii au această deschidere spre credinţă prin ungerea sfântă şi nu este corect să se spună că copiii sunt de fel creduli şi naivi când vine vorba de Dumnezeu, de sfinţi, ci pentru că ei într-adevăr, datorită curăţiei botezului, văd ceea ce noi maturii nu mai vedem, înţeleg ceea ce noi nu înţelegem suficient, simt ceea ce noi simţim slab sau deloc.

Auzul duhovnicesc al copilului nu dispare, dar se poate estompa, dacă nu i se oferă mediul potrivit pentru dezvoltare (Biserica), nu i se oferă modelul potrivit (viaţa creştină), dar şi cunoştinţele necesare pentru a spori credinţa (educaţia creştină).

Prin urmare, este indispensabil în contextul lumii actuale, să revenim la ceea ce Biserica primară a făcut încă din primele veacuri (şcoli de catehizare), biblioteci parohiale etc, continuând în timp până în zilele noastre, luând exemplul predecesorilor noştri, ai înaintaşilor neamului nostru românesc, care au avut grijă ca Bisericile ortodoxe de pe pământul ţării noastre să aibă şcoli catehetice, seminarii teologice şi, în prezent, facultăţi de teologie în cadrul universităţilor.

Problema educaţiei creştine de acasă și din cadrul școlii poate fi astăzi remediată prin iniţierea aşa numitor şcoli catehetice de pe lângă fiecare biserică ortodoxă, atât la sate cât şi în mediul urban, grupate corespunzător pe criteriul de vârstă: şcoli pentru maturi, şcoli pentru tineri şi şcoli pentru copii.

Şcoala parohială pentru copii este cu siguranţă cea mai importantă dintre ele, fără ca aceasta să însemne că celelalte sunt lipsite de valoare. Este aşa pentru că aici se pun bazele educaţiei creştine bisericeşti, apar noi enoriaşi cunoscători ai credinţei şi ai tradiţiilor strămoşeşti. Celelalte două continuă eforturile celei dintâi. Şcoala parohială pentru copii este numită în prezent de cele mai dese ori şi şcoala duminicală, dat fiind că îşi desfăşoară activitatea în zilele de duminică, când la sfânta liturghie participă enoriaşii din parohie, dintre care se disting mulţi copii de diferite vârste.

Şcoala duminicală ortodoxă constituie astăzi un experiment care dă roade, atât în ţară cât şi în cadrul diasporei ortodoxe, este un veritabil instrument de misiune şi care trebuie să se regăsească în fiecare parohie. Ea contribuie la consolidarea relaţiilor enoriaşilor din parohie, este mediu sănătos de dialog şi de comunicare a ideilor şi a sentimentelor creştine, dar şi o rampă pentru înfăptuirea idealurilor creştine prin cuvânt şi faptă.

Rolul preotului în parohie, prin prisma şcolii duminicale, este acela de liant între Dumnezeu, Biserică şi copii. El este principalul responsabil de iniţierea, dezvoltarea şi afirmarea şcolii duminicale, datorită calităţii sale de învăţător al credincioşilor. De la el trebuie să înceapă acest demers care va fi cu siguranţă încurajat şi susţinut de enoriaşi, şi de el depinde în mare măsură dacă acest proiect educativ creştin va avea izbândă. Şcoala duminicală este aşadar şi o datorie sfântă, dar şi o misiune a preotului de astăzi.

Pedagogul sau învăţătorul şcolii duminicale, de obicei, poate fi chiar el, preotul, sau o persoană pe care el o desemnează, ţinând cont de nivelul acestuia de pregătire teologică, intelectuală, morală, dar şi de afectivitatea acestuia faţă de copii, deoarece ştim din cuvântul apostolului Pavel că nu toţi sunt apostoli, proroci sau învăţători, dar că dragostea le întrece pe toate (1 Corinteni 12, 31). Dragostea de copii a învăţătorului şcolii duminicale va asigura o comunicare minunată cu copiii şi îl va ajuta pe acesta să facă accesibil pentru copii mesajul Bisericii, tradus pe înţelesul lor.

Este foarte important ca copii să simtă respectul profesorului şcolii duminicale şi să-l respecte, şi să fie apreciaţi în diferite moduri (verbal, prin diplome, oferirea unor cărţi ş.a.). În cadrul şcolii duminicale se pot pune bazele unui cor format din copiii care dispun de auz muzical şi care vor putea deveni viitorii cântăreţi ai Bisericii. Băieţii pot fi motivaţi prin faptul că îl pot ajuta pe preot în altar, unii dintre ei putând deveni viitori slujitori ai altarului.

Şcoala duminicală ortodoxă pentru copii este, aşadar, izvor de educaţie, model de formare morală şi mijloc de desăvârşire creştină. Ea este un suport pentru copii, pentru părinţi şi un rezervor de caractere creştine frumoase. Ea trebuie să hrănească nu doar mintea copiilor, dar şi sentimentele şi voinţa lor, în scopul împlinirii lor ca persoane, să nu-i izoleze de lume, ci să-i pregătească ca pe nişte adevăraţi apostoli pentru transmiterea învăţăturii creştin-ortodoxe în lume, să-i ferească de manifestarea patimilor şi de vidul duhovnicesc, şi să-i întărească în convingerea că fiind buni creştini vor dobândi atât fericirea pământească cât şi cea veşnică.